Exploataţiile de dimensiuni mici şi pajiştile semi-naturale din Carpaţii României

Dimensiunea micilor exploataţii.. Suprafaţa de teren pe care o gestionează o gospodărie reflectă capacitatea lor de muncă şi scopul exploataţiei respective, în majoritatea cazurilor, de a produce alimente pentru masă şi nu pentru piaţă. În consecinţă, dimensiunea gospodăriei şi capacitatea de muncă dictează numărul de animale ţinute şi suprafaţa de fâneţe lucrate. Numărul de animale nu poate depăşi producţia de fân, deoarece nu există fonduri suficiente pentru a cumpăra alt nutreţ suplimentar decât mici cantităţi de grâu decorticat şi porumb, cu care sunt hrănite vacile de lapte cu viţei şi oile cu miei.
În Moeciu de Sus, o familie alcătuită din patru adulţi activi şi care deţine patru vaci de lapte poate lucra cinci hectare de fâneţe în cinci parcele, în timp ce o gospodărie formată dintr-o singură persoană în vârstă, care întreţine o singură vacă de lapte poate avea două hectare de fâneţe împărţite în două parcele. Fâneţele unei exploataţii mici sunt arareori lipite ca şi locaţie datorită tiparelor create de moşteniri, căsătorii şi vânzări directe.

Dimensiunea fâneţei. Dimensiunea unei parcele de fâneaţă se măsoară ţinând seama de numărul de persoane necesare pentru a o cosi într-o zi. În linii mari, acesta este de trei-patru oameni pe hectar. Fâneţele de la altitudine sunt adesea de dimensiuni mari (2 hectare sau mai mult) decât cele de pe versanţii mai joşi (mai puţin de 2 hectare). Fâneţele mai joase sunt deseori cosite de două ori într-o vară.

Adesea, bunicii unei familii sunt cei care contribuie cel mai mult la administrarea zilnică a micii exploataţii, în timp ce copiii lor adulţi ajută atunci când le permite slujba plătită. Iarna, îngrijirea animalelor poate ocupa şi o jumătate de zi. Toamna şi primăvara, cea mai mare parte de zi, vitele trebuie păzite în timp ce pasc.
Cositul şi strânsul fânului necesită multă muncă şi toţi membrii familiei ajută atât cât pot. Rudele care au plecat din sat se pot întoarce să ajute. Unii săteni care nu au prea mult timp, dar o situaţie financiară favorabilă, angajează cositori zilieri să le cosească fâneţele. Aceste persoane sunt, de obicei, români din zonele mai sărace ale ţării sau persoane de etnie rromă.
Multe gospodării au renunţat la acoperirea podelelor grajdului cu ace de brad şi frunze uscate colectate din pădure în favoarea rumeguşului, din motive de comoditate. O familie cu cinci grajduri strângea 73 saci de ace de brad şi pământ (fiecare cântărind circa 20 kg), într-o perioadă de aproximativ 10 zile. Aceeaşi familie foloseşte 20 saci de rumeguş. Puţine familii mai au timp şi vor continua să folosească resturile din pădure, câtă vreme rumeguşul e la discreţie.

Otava. Otava. Acesta este numele celei de-a doua recolte de fân, bogată în substanţe nutritive, cu care se hrănesc vitelor şi oilor primăvara. În mod normal, numai una dintre fâneţele unei gospodării (în general, cea mai joasă) este folosită să producă şi otavă, dar oamenii cosesc şi zona din jurul graj

Împrăştierea bălegarului. Gunoitul de grajd sau bălegarul. Cantitatea de gunoi folosită la fertilizarea unei fâneţe este determinată de numărul de animale adăpostite iarna în grajdul de pe acea fâneaţă şi de durata şederii acestora în grajd. Cantitatea produsă este arareori suficientă pentru a fertiliza o fâneaţă întreagă într-un an, iar bălegarul se aplică prin rotaţie în diferite zone ale fâneţei. Bălegarul este împrăştiat manual.
Efortul fizic necesar pentru transportarea găleţilor încărcate cu bălegar pe fâneaţă face ca zona din apropierea grajdului să fie mai gunoită şi să poate fi cosită de două ori, chiar dacă restul fâneţei se coseşte o singură dată.

Porcii. Porcii. Multe gospodării cumpără purcei în fiecare an, pe care îi îngraşă şi îi taie înainte de Crăciun. Porcii sunt hrăniţi cu resturi de la masă şi, după ce cresc, cu frunze şi rădăcini de napi şi cartofi mai mici. Porcii sunt tăiaţi acasă în zilele foarte friguroase şi foarte puţin din carcasă rămâne nefolosit. Capul se sărează, intestinele sunt spălate şi folosite pentru cârnaţi, iar din grăsime se poate face săpun. Carnea e prăjită şi pusă în untură în borcane de sticlă mari, închise ermetic.

Cultivarea legumelor. În Moeciu de Sus se mai pot vedea, încă, mici loturi îngrădite, cultivate cu legume, dar ele devin din ce în ce mai rare. Se cultivă cartofi, napi şi sfeclă, deşi în ultimii ani recolta de cartofi a scăzut. Morcovii, ţelina, ceapa verde, salata, verdeţurile şi cartofii mai mari se păstrează pentru consumul casnic. Cartofii mai mici, napii şi sfecla se dau la porci, laolaltă cu resturile menajere. Frunzele napilor se dau la porci toamna. În rest, legumele şi fructele se vând direct sătenilor din camionetă, ad hoc sau în pieţe mai îndepărtate. Fructele cum sunt caisele, cireşele şi pepenii nu se găsesc decât în sezon, iar oamenii aşteaptă cu nerăbdare primele roşii ale anului, care cresc în zonele mai joase ale ţării.
Câţiva săteni culeg afine (Vaccinium myrtillus) de pe versaţii din apropiere şi le vând direct de la poarta gospodăriei. Ele se folosesc adesea pentru a face afinată (asemănătoare cu schanpps-ul). Sunătoarea (Hypericum perforatum) şi coada şoricelului (Achillea millefolium) se culeg pentru ceaiuri medicinale. Frunzele tinere ale urzicii (Urtica dioica) şi crăstavalului (Cirsium oleraceum) se culeg şi se gătesc în perioada de şase săptămâni de post de dinainte de Paşti.

Prepararea brânzeturilor de casă şi a murăturilor. Prepararea brânzeturilor de casă şi a murăturilor. Brânza se prepară în casă în perioada octombrie – ianuarie şi apoi după ce animalele fată, în martie, până când acestea pleacă pe păşunile de vară. Se produce o brânză nematurată numită caş, care se poate afuma. Zerul se foloseşte pentru a prepara o brânză moale, cremoasă, numită urdă sau se foloseşte ca hrană pentru porci.
Toamna, sătenii cumpără cantităţi mari de gogoşari şi castraveciori pentru murat. Familiile se mândresc fiecare cu reţetele lor de murături în care se pune şi ţelină, frunze de dafin şi hrean. Unii pun la murat 20 kg sau chiar mai multe de gogoşari şi castraveţi, care sunt, adesea, singurele legume consumate în lunile de iarnă.
Livezile se întâlnesc mai rar în Moeciu de Sus decât la altitudini mai joase, dar cei care cultivă mere, de exemplu, le păstrează pentru consum sau le folosesc să aromeze ţuica (asemănătoare cu schnappsul şi, de cele mai multe ori, distilată în casă).