Exploataţiile de dimensiuni mici şi pajiştile semi-naturale din Carpaţii României
Calendarul micilor exploataţii
Calendarul micilor exploataţii din Moeciu de Sus poate fi împărţit în două faze: toamna, iarna şi primăvara când şeptelul este ţinut în gospodărie (de la începutul lunii octombrie până la sfârşitul lunii mai) şi lunile de vară, când animalele pasc la comun în munţii din apropiere sau în zone la altitudini mai joase (de la începutul lunii iunie până la sfârşitul lunii septembrie).
Toamna, iarna şi primăvara
În Moeciu de Sus, perioada păşunatului de vară se încheie la 1 octombrie. Vitele sunt aduse în cireadă înapoi în sat în jurul acestei date dacă au păscut pe pajiştile munţilor din zonă. Oile sunt coborâte în miriştile arabile din zonele joase şi nu se întorc în sat până la căderea primei zăpezi.
Apoi, vitele pasc pe ceea ce a mai rămas din fâneţele cosite până la căderea primei zăpezi; din acel moment, ele stau în grajd împreună cu oile, dacă proprietarul are şi oi. Pe parcursul iernii, vitele sunt mutate dintr-un grajd în altul, pentru a consuma fânul obţinut de pe fiecare fâneaţă şi pentru a servi ca sursă de bălegar pentru fiecare fâneaţă. De obicei, în prima parte a iernii, animalele sunt ţinute în grajdul cel mai îndepărtat, care poate fi şi la o depărtare de oră de mers pe jos, iar înainte de a da naştere viţeilor, sunt mutate în grajdul cel mai apropiat (în martie, de obicei).
După ce vitele fată, crescătorii au din nou lapte, care este folosit parţial pentru producţia de caş, care în unele gospodării poate fi şi afumat. Viţeii şi viţeluşele peste un anumit număr de capete sunt tăiaţi şi consumaţi în gospodării înainte ca vitele să plece din nou spre păşunile de vară. Mieii sunt adesea tăiaţi în lunile de vară şi sunt consumaţi şi cu ocazia Paştelui.
După topirea zăpezii, oile sunt adunate şi duse spre păşunile joase înainte de a trece pe păşunile de vară, în iunie. Vitele pasc pe fâneţe, dar sunt scoase mai întâi de pe acele fâneţe care vor produce două recolte de fân. A doua recoltă de fân, otava, este foarte preţuită, fiind mai nutritivă şi de aceea se foloseşte pentru a hrăni vitele şi oile cu viţei şi miei, fiindcă stimulează producţia de lapte. Bălegarul este împrăştiat pe terenuri atât primăvara, cât şi toamna şi este răspândit pe fâneţe manual.
În martie, micii fermieri se pregătesc să-şi scoată animalele la păşunat. Există patru păşuni folosite de localnici, dintre care trei sunt în administraţia comună a satului, iar una este proprietate privată, fiind închiriată localnicilor de către proprietar. Numărul de animale din Moeciu de Sus (aproximativ 450 vite şi 2000 oi) depăşeşte capacitatea acestor patru păşuni şi cam 100 vite şi 1000 oi sunt trimise (cu camionul, în cazul vitelor sau pe jos, în cazul oilor) pe una sau mai multe păşuni din zonele joase, adesea arendate de la persoane particulare.
Aranjamentele pentru închirierea celor trei păşuni administrate şi deţinute de consiliul local sunt complexe. Aceste păşuni sunt date în arendă anual de către autoritatea sătească. Ciobanii trebuie să se înscrie la primărie pentru închirierea unei păşuni şi trebuie să declare taxa de păşunat pe care o percep crescătorilor de animale pe vită sau pe oaie. Ciobanii trebuie să declare şi cantitatea de brânză pe care o va primi crescătorul de animale. De exemplu, un cioban poate propune ca crescătorii de animale să primească 8 kg de brânză (o versiune maturată a caşului) şi 2 kg de urdă pe litrul de lapte produs într-o zi stabilită pentru măsurarea laptelui. Prin urmare, dacă în acea zi, o vită dă 8 l lapte, proprietarul său va primi 64 kg de brânză şi 16 kg de urdă.
La o reuniune publică organizată în sat în luna martie, sătenii votează pentru a decide solicitantul şi păşunea închiriată de acesta. Utilizatorul fiecărei păşuni se poate schimba de la un an la altul, dacă solicitarea nu este reînnoită sau, mai rar, dacă votul public respinge o anumită solicitare. Odată ce i s-a acordat un contract de chirie, solicitantul respectiv trebuie să angajeze mai mulţi ciobani (6 sau mai mulţi) care să-l ajute la îngrijirea animalelor şi la preparatul brânzei. Venitul ciobanului care închiriază păşunea îl reprezintă banii care rămân din taxa de păşunat şi din vânzarea surplusului de brânză, după plata celorlalţi ciobani angajaţi.
Vara
Şeptelul este mutat pe păşunile de vară până în iunie. În Moeciu de Sus, aceste deplasări pot fi descrise ca o transhumanţă pe distanţă mică (acest tip de deplasare este denumit „pendulare” de specialiştii români). Astfel, iunie este o lună destul de liniştită pe exploataţie până la începerea cositului, în primele zile ale lui iulie. Fâneţele de la altitudini mai joase sunt primele pregătite pentru cosit. Poate dura una sau mai multe zile până când se coseşte o fâneaţă, în funcţie de numărul de persoane care ajută la cosit, o sarcină care revine de obicei bărbaţilor. Fânul este uscat, operaţiune care poate dura şi numai o zi, dacă vremea este bună, apoi depozitat în podul grajdului, iar surplusul în căpiţe de fân.
Când fânul din podul grajdului s-a terminat, cel din căpiţe este mutat înăuntru. Majoritatea familiilor reuşesc să strângă mai mult fân, pe care îl ţin ca garanţie pentru anii în care vremea este deosebit de rea (fie au o iarnă lungă, fie o vară umedă care duce la o recoltă slabă de fân). Activităţile de strângere a fânului pot dura până în septembrie, când fâneţele cele mai productive sunt cosite a doua oară.
Între timp, animalele pasc pe păşunile de vară din zonele înalte şi joase. Cea mai înaltă păşune folosită de sătenii din Moeciu de Sus se află la aproximativ 2000 m, pe platoul Munţilor Bucegi. Condiţiile meteorologice pot fi foarte dure pe păşunile alpine, cu furtuni frecvente. Ciobanii îndură condiţii vitrege şi dorm adesea în aer liber împreună cu turma, pentru a preveni atacurile urşilor şi lupilor.
Devine tot mai dificil pentru ciobanii care închiriază păşunile înalte locale să găsească suficienţi ciobani cu experienţă pe care să-i angajeze. Din ce în ce mai mulţi bărbaţii iau decizia să abandoneze această meserie şi să adopte stiluri de viaţă care le asigură venituri similare în condiţii de muncă mai puţin anevoioase. Şeptelurile nu sunt îngrijite la fel de bine de persoanele fără experienţă. Ciobanii coboară vitele de pe munte în jurul datei de 1 octombrie, iar oile sunt călăuzite către zonele joase, să pască miriştile arabile până la căderea primei zăpezi.
