Exploataţiile de dimensiuni mici şi pajiştile semi-naturale din Carpaţii României

Creşterea animalelor în Moeciu de Sus: trecut, prezent şi viitor?

Trecut

Istoria timpurie a satului Moeciu de Sus este învăluită în mister, din cauza absenţei dovezilor documentare care să dateze de dinainte de secolul al XVIII-lea. Istoricii locali plasează satul la graniţa fostelor principate Valahia şi Transilvania. Conflictele frecvente şi existenţa unui ţinut al „nimănui” între graniţa demarcată legal, pe o creastă muntoasă şi graniţa poliţienească de pe drumul care trece prin munţi mai jos în vale ar fi putut împiedica ţăranii să se mute în zonă înainte de secolele al XV-lea şi al XVI-lea, când ambele principate devin vasale ale Imperiului Otoman. Dacă această teorie este corectă, micile exploataţii ar fi putut apărea în zona actualului Moeciu de Sus acum cel puţin 600 de ani.

Peste 2800 de sate româneşti de munte, inclusiv Moeciu de Sus, au rămas necolectivizate în timpul epocii comuniste. Terenul aspru, izolarea şi tiparul risipit al aşezării satelor din aceste zone au făcut ca implementarea acestei politici brutale să fie impracticabilă. Gospodăriile de munte şi-au păstrat dreptul de proprietate asupra terenului, dar au fost obligate să cedeze majoritatea producţiei obţinute statului: 800 litri de lapte pentru fiecare vacă de lapte deţinută (o proporţie semnificativă din cei 1000 litri de lapte pe care îi produce anual o vacă de lapte din sat) şi un kilogram de lână pentru fiecare oaie, în timp ce carcasele de viţel erau schimbate pe porumb.

Membrii mai vârstnici ai comunităţii confirmă că un membru al unei gospodării îşi căuta un serviciu plătit chiar şi înainte de instalrea comunismului. Bărbaţii din Moeciu de Sus lucrau adesea ca ciobani sau pădurari. În majoritatea cazurilor era puţin probabil ca o familie să aleagă să depindă numai de mica exploataţie, deşi ea funcţiona ca un element constant în modul lor de viaţă, acţionând ca o alternativă sigură în momentele când locurile de muncă nu prezentau siguranţă. Acest tipar de producţie a micii exploataţii combinată cu un loc de muncă „în afara exploataţiei” a continuat şi în timpul comunismului, când unul sau mai mulţi membri ai gospodăriei lucrau în sectoarele industrial, agricol şi forestier.

Şi astfel se justifica ca proprietarii gospodăriilor de munte continuă să îşi lucreze micile exploataţii chiar dacă statul asigura oportunităţi sigure de muncă şi punea stăpânire pe cote semnificative din producţie. Produsele care mai rămâneau după ce statul îşi primea „partea”, se foloseau pentru a completa proviziile sărăcăcioase care se găseau în magazine. În acelaşi timp, abolirea teoretică a proprietăţii private şi pedepsele grave impuse celor cu exploataţii mai mari au păstrat condiţii propice pentru perpetuarea producţiei bazate pe micile exploataţii din regiunile de munte.

Prezent

Prăbuşirea comunismului în 1989 a dus la pierderea masivă a locurilor de muncă în sectoarele forestier, agricol şi industrial, iar gospodăriile rurale s-au bazat tot mai mult pe siguranţa oferită de micile lor exploataţii. Micile exploataţii de munte continuă să joace un rol important în a asigura familiilor produsele alimentare pentru consum propriu, deşi mediul economic al României de astăzi este mult mai stabil decât era la începutul anilor 90. Mica exploataţie continuă să acţioneze ca tampon pentru oportunităţile nesigure de muncă şi costul mare (comparativ cu venitul) al alimentelor cumpărate de la magazin.

Vecinătatea satului Moeciu de Sus este o destinaţie turistică populară şi una dintre zonele montane cele mai apropiate de capitala Bucureşti. Mulţi săteni au locuri de muncă sigure la pensiunile şi hotelurile locale sau şi-au deschis propriile spaţii de cazare pentru turişti, în care servesc produsele din propria exploataţie. Unul dintre produsele locale, „brânza” în coajă de brad este foarte căutată de turiştii români. Ea devine tot mai greu de produs, fiindcă procurarea şi pregătirea cojii de brad este foarte laborioasă, astfel încât alternativele din plastic au devenit mult mai comode.

Micile exploataţii din Moeciu de Sus au, de obicei, mai puţin de 3 hectare. Toată suprafaţa exploataţiei se foloseşte pentru producţia de fân. Animalele pasc pe păşuni în lunile de vară, fiind păzite de ciobani angajaţi special pentru această sarcină. Brânza se face acolo, pe păşuni şi se distribuie proprietarilor de animale mai târziu în acea vară.

În principiu, în Moeciu de Sus o exploataţie are între două şi patru vaci, în funcţie de suprafaţa terenului deţinut şi de capacitatea de muncă a gospodăriei. În trecut, majoritatea gospodăriilor aveau şi o mică turmă de oi, dar acest aspect devine tot mai rar de la dispariţia pieţelor comuniste de lână. Majoritatea oilor fac parte din rasa Ţigaia, dar ciobanii profesionişti, destul de mulţi fiind chiar din sat, au uneori şi câteva capete din rasa Ţurcană – o rasă mai dură, specială pentru producţia de lână. Vitele sunt un amestec de rase, inclusiv Brună şi Bălţată Românească. Vacile de lapte produc în mod normal în jur de 10 litri pe zi în perioada cea mai prolifică a producţiei de lapte.

În 2006, numai 20 gospodării (mai puţin de 10% din toate gospodăriile din sat) au vândut lapte colectorului local (localizat tot în sat, acesta furnizează lapte unui centru de procesare din Braşov). Motivele pentru care nu vând lapte colectorului sunt fie că surplusul ar fi insuficient, fie că este mai comod să îl vândă direct, ad hoc, la un preţ mai mare. În sat există reţele neoficiale pentru vânzarea de lapte, dar în general majoritatea gospodăriilor îşi păstrează cea mai mare parte din producţie. Câteva familii se specializează în producţia de produse de oaie şi păstorit profesionist, vânzând brânză atât sătenilor şi turiştilor cât şi, uneori, în reţelele mai formale şi în pieţele din oraşe.

Viitor?

Forţa de muncă necesară pentru administrarea unei mici exploataţii este mare, iar munca este solicitantă, mai ales iarna, când temperaturile pot ajunge până la -25°C. Pe măsură ce oportunităţile de angajare devin mai stabile, iar răsplata financiară mai mare, este foarte probabil ca mulţi săteni să vrea tot mai puţin să îşi lucreze micile exploataţii. În prezent, munca agricolă este principala ocupaţie în sat, iar administrarea corespunzătoare a fâneţelor şi şeptelurilor se mai consideră, încă, ca un semn de „familie bună”. Însă această atitudine se poate schimba, astfel încât munca agricolă să fie văzută ca un „pas înapoi”, dacă tot mai mulţi săteni vor abandona creşterea animalelor în căutarea unei prosperităţi financiare sporite.

În Moeciu de Sus, abandonul este un scenariu mai probabil decât intensificarea activităţii de creştere a animalelor, deşi în final se poate produce o combinaţie a celor două. Intensificarea este, însă, limitată de o serie de condiţii: teren accidentat, cu pante abrupte, climat, dimensiune redusă a parcelelor de fâneaţă şi distribuţia fragmentată a proprietăţii. Tendinţa de a transforma fâneţele în păşuni este deja clară în satul cu oameni care îşi închiriază terenurile ciobanilor care caută resurse suplimentare pentru păşunat. Multe fâneţe joase situate în văi au fost vândute pentru construcţia de case de vacanţă sau pensiuni; recent, tendinţa aceasta a început să se extindă şi la fâneţele mai înalte.

Sătenii mai în vârstă comentează adeseori cu privire la creşterea numărului fâneţelor care nu mai sunt cosite şi spun că abandonul e deja o problemă actuală, în general atunci când un proprietar mai vârstnic decedează, iar copiii săi nu pot sau nu vor să se ocupe mai departe de pământuri. Şi ciobanii îşi abandonează meseria sau caută angajamente mai bine plătite în ţări cum este Italia. Ciobanii care închiriază păşunile de vară povestesc cât de dificil este să găsească pentru angajare oameni cu experienţă, iar mulţi dintre aceştia pot câştiga venituri echivalente pentru un program mai scurt şi condiţii mai bune lucrând, de exemplu, în construcţii.

Aceste observaţii făcute de sătenii din Moeciu de Sus subliniază încă o dată ideea că, deşi producţia micilor exploataţii din Carpaţii României poate fi descrisă ca având o valoare naturală ridicată, este îndoielnic cât va mai continua ea să aibă şi o valoare socială ridicată.