Păşunile înalte de vară
Păşunatul de vară pe păşunile înalte
Transhumanţa pe distanţă scurtă (denumită mai des pendulare în literatura română) este comună în regiunile de munte ale României. Aceste deplasări sezonale ale animalelor către şi de la păşunile de vară permit proprietarilor de mici exploataţii din Moeciu de Sus să se descurce în cazul insuficienţei furajelor atunci când trebuie să îşi dedice pământurile şi forţa de muncă producţiei de fân.
Responsabilitatea de a duce vitele la păşunea de vară pentru a cărei folosinţă au plătit revine proprietarilor de mici exploataţii. Apoi, animalele rămân în grija ciobanilor pentru lunile de vară, Plecarea spre păşunea de vară are loc în jurul datei de 1 iunie. Cu toate că păşunea poate fi la o distanţă de numai câteva ore sau mai puţin, durează o zi întreagă să se ajungă până la cea mai înaltă păşune de pe platoul munţilor Bucegi.
Din contră, dacă proprietarii de mici exploataţii cresc oi, ele sunt luate din exploataţie şi duse în turmă să pască în zonele joase din aprilie până în iunie, când şi acestea se mută pe păşunile de vară. Proprietarii micilor exploataţii care folosesc păşunile din zonele joase trebuie să asigure mijloace de transport pentru animalele lor. Această opţiune este preferată uneori pentru juncane, pentru ca ele să înceapă păşunatul în condiţii mai bune, deoarece condiţiile meteo pe păşunile montane pot fi mai aspre chiar şi vara.
Vitele rămân pe păşunea de vară până în jurul datei de 1 octombrie înainte de a fi duse înapoi în sat, unde sunt recuperate de proprietari. Oile sunt apoi mutate în zonele joase pentru a paşte pe miriştile arabile şi terenurile scoase din circuitul agricol până la căderea zăpezii, când se întorc din nou în sat şi se alătură vitelor în grajdurile proprietarilor.
